Sistemele de supraveghere video sunt sisteme cu circuit închis, care permit identificarea persoanelor sau a acțiunilor suspecte și memorează acțiunea, fiind foarte utile apoi pentru dovezi ale unui eventual eveniment care a adus prejudicii. Sistemul de supraveghere video este foarte eficient și este indispensabil, fie că este vorba de supravegherea zonelor cu acces limitat, a spațiilor publice, a spațiilor industriale, a proceselor de execuție dint-o fabrică, sau atunci când este vorba de supravegherea personalului dintr-un domeniu sau a spațiilor rezidențiale, atât în interiorul incintelor, cât și în exterior. Aceste sisteme reduc costurile necesare asigurării securității, anticipează un eventual pericol care poate fi automat controlat și înlăturat, ele asigură siguranța și oferă sentimentul de liniște.
Poziționarea camerelor sistemelor de supraveghere video.
Una dintre cele mai importante faze în montarea unui sistem de supraveghere video este alegerea corectă a poziționării camerelor de supraveghere. Identificarea poziției optime este esențială pentru a garanta un nivel ridicat de protecție ținând cont de faptul că sistemul de supraveghere video este conectat la sistemul antiefracție.
Un sistem de alarmă este foarte util pentru prevenție, deoarece descurajează infractorii și oferă siguranța incintelor, fie că este vorba de un spațiu industrial sau rezidențial. Sistemele de detecție efracție montate de firma de instalații sisteme sunt smart, cu armare și dezarmare pentru întreaga clădire sau pe zone, acolo unde fiecare parte devine un sistem independent și permit mișcarea în interiorul spațiului circumscris protejat. Același sistem antiefracție poate îndeplini și alte funcții precum: funcții de comandă a iluminatului din curte, monitorizarea temperaturii sau în cazul sediilor firmelor, poate îndeplini funcția de pontaj a personalului angajat.
Un sistem de alarmă este conectat cu dispeceratul și avertizează imediat dispeceratul de poliție în cazul unei tentative de efracție.
Datorită acestei legături dintre sistemul de supraveghere video și sistemul de alarmă, nu trebuie subevaluată alegerea poziționării camerei video.
Pentru identificarea poziției pentru amplasarea corectă a unei camere de supraveghere video trebuie avut în vedere în primul rând care este zona cea mai vulnerabilă, pe unde intrușii ar putea avea acces.
Experții în sisteme de supraveghere video recomandă instalarea camerelor de supraveghere deasupra ușii la intrare sau aproape de ferestre, tot în partea de sus, în special la ferestrele de la parter, cu obiectivul camerei orientat în jos, cu focus direct pe zonele de acces.
Dacă se poziționează camera de supraveghere în fața ușii de la intrare, având o rază de acoperire mai amplă, se va monitoriza și securiza un spațiu mai mare.
Raza de acțiune a camerelor sistemelor de supraveghere video.
În funcție de poziția aleasă pentru instalarea unei camere de supraveghere, se va evalua și se va stabili care este exact raza de acoperire a camerei. Pentru încăperile ample, cu o suprafață mai mare, va fi nevoie de amplasarea unor camere de supraveghere cu o rază mare de acoperire, iar pentru spațiile mai mici, se pot folosi camere cu o rază de acoperire restrânsă.
Un alt factor important, pentru a avea un sistem de supraveghere eficient este stabilirea înălțimii la care va fi montată camera video. Este important să fie montate camerele de supraveghere cât mai sus posibil, atât în cazul spațiilor interne, cât și în exterior, astfel încât infractorii să nu poată avea acces, pentru a nu le putea distruge. În același timp, experții în sisteme de siguranță recomandă instalarea la vedere a unei camere video principale la intrare, care să aibă și rol de avertisment pentru cei rău intenționați.
Toate aceste detalii se vor studia și evalua în prealabil de către firma autorizata care furnizează și instalează sistemele de siguranță. Este recomandat să fie o firmă specializată, cu experiență în domeniu și care are experiență în instalații electrice de curenti slabi.